vineri, 1 iunie 2012

Muşeţica de 1 iunie



Pentru ca avem la dispozitie acest weekend prelungit, in care putem face foarte multe lucruri printre care si sa adunam plante pentru frumusete, m-am gandit sa va scriu despre musetel.
Musetelul, Matricaria recutita, face parte din familia Aseraceae si este o planta ierbacee intalnita in intreaga tara pe islazuri, pajisti, pe langa drumuri si in unele culturi ramase neierbicidate. Poate fi usor confundat cu alte specii ale genului dar iti puteti deosebi de acestea dupa mirosul caracteristic si dupa receptaculul floral care, atunci cand il sectionati, este gol la interior.
Se recolteaza numai inflorescentele musetelului, inainte sa ajunga la maturitate si apoi se usuca la umbra, intinse in strat subtire pe un ziar. Se pastreaza in pungi de hartie.
In Antichitate egiptenii, grecii si romanii cunosteau proprietatile sale si il foloseau in preparate cosmetice iar Hipocrate il recomanda in tratamentul a numeroase afectiuni. Este foarte bun antiseptic distrugand microorganismele care deterioreaza sanatatea pielii, este antiinflamator si decongestiv fiind folosit cu succes pentru tenurile sensibile, iritate si congestionate.
Alergiile si petele rosii se trateaza cu o pasta facuta dintr-o jumatate de ceasca de flori de musetel uscate si macinate bine, care se inmoaie cu putina apa calduta. Pasta se intinde pe fata si se lasa sa actioneze timp de 20 min dupa care se indeparteaza cu apa calduta.
Tenul uscat se hidrateaza foarte bine cu o masca facuta din doua linguri de flori maruntite bine si amestecate cu o lingura de ulei de masline si un albus de ou. Dupa 15 minute se clateste fata cu multa apa.
Pentru infrumusetarea oricarui tip de ten, 3 linguri de flori se oparesc cu o cana de apa. Dupa 30 min se strecoara. Se pot aplica comprese de tifon inmuiate in ceai sau pur si simplu se spala fata cu el.
Printre alte lucruri bune pe care le face musetelul este si acela ca ne schimba culoarea parului. Este un mod natural dar care necesita un pic de timp.
Astfel, pentru a avea un reflex stralucitor blond auriu, se pun 100 g flori intr-un litru de apa si se fierb pana ce cantitatea scade la jumatate. Se ia de pe foc iar dupa o ora se strecoara. Timp de o saptamana, se inmoaie seara parul in acest ceai. Bineinteles in functie de volumul parului, puteti repeta facutul ceaiului.

Asadar, bucurati-va de timpul liber si de soare si nu uitati sa culegeti plante: musetel, tei, menta, soc, cozi de soricei... 
Sa aveti o vacanta frumoasa!

2 comentarii: