La un moment dat am vrut să scriu câte ceva despre proprietăţile
uimitoare şi puţin cunoscute ale socului. Din păcate, m-am gândit la el prea târziu
şi nu mai era nici unul înflorit în oraş.
Zilele aceste, însă, neprevăzutul m-a dus la munte şi l-am găsit
acolo puţin înflorit şi foarte mult îmbobocit la aceasta vreme.
Sâmbătă, la Şapte Scări, temperatura era
de 140 C la ora 14.00. După un urcuş în ritm alert, am abandonat
traseul în faţa scărilor de metal, verticale şi alunecoase. Restul grupului,
temerari sau doar obişnuiţi cu muntele, au continuat să urce şi s-au întors cu
poze impresionante.
În acest timp, am făcut şi eu poze cu socul pe care am fost mirată să-l găsesc acolo. Aşadar, floarea lui şi despre el:
Socul (Sambucus nigra) din familia Caprifoliaceae este un
arbust de origine euro-asiatică, ce creste spontan de la câmpie până la munte
pe etajul fagului. Ajunge la o înălţime de 10 m, înfloreşte, în funcţie de
regiune, în perioada mai-iulie şi are utilizare alimentară, cosmetică şi medicinală.
Florile conţin cantităţi apreciabile de vitamina C şi potasiu.
Ceaiul din flori de soc este antitusiv, febrifug,
imunostimulent şi sudorific, provocând transpiraţii abundente. Se foloseşte în
caz de guturai, gripă sau bronşită deoarece scade rapid temperatura, calmează
tusea şi grăbeşte procesul de vindecare.
Fructele sunt printre cele mai puternice detoxifiante
folosite în fitoterapie. Sucul din fructe are efect antiseptic, diuretic,
depurativ, laxativ. Reduce retenţia
hidrică şi neutralizează radicalii liberi din organism. Acelaşi efect îl are şi
extrasul din coajă de soc.
Fructele şi coaja se folosesc pentru detoxifiere, în curele
de slăbire, în afecţiunilor rinichilor şi ale vezicii urinare şi în tratarea reumatismului.
Din flori se obţin socată şi vin de soc iar din fructe se
prepară sirop, compot, gem şi dulceaţă.
În cosmetică, se folosesc numai florile uscate deoarece cele
proaspete pot produce eriteme. Sunt indicate, în special, pentru tenurile
uscate, iritate şi congestionate.
Se toarnă 250 ml apa clocotită peste două linguri de flori
uscate şi mărunţite. Se lasă acoperit pentru 30 min după care se strecoară şi
se spală faţa cu un tampon de vată. Cu infuzia rămasa se aplică comprese cu
tifon steril. Are acţiune antiseptică şi antiiflamatoare. Cu aceleaşi comprese
se tratează ochii iritaţi şi congestionaţi.
Mâinile aspre şi crăpate se masează cu o cremă din flori de
soc. Pentru aceasta se topeşte la Bain-Marie o bucăţică de ceară curată şi o bucăţica
de unt de casă. Peste acestea se toarnă o pulbere fină obţinută dintr-o lingură
de flori de soc uscate şi măcinate. Se amesteca totul bine şi se toarnă într-o
cutie de culoare închisă. Trebuie lucrat foarte repede deoarece ceara se întăreşte
şi crema va avea prin ea un soi de solzişori.
Din câteva flori de soc puse la macerat în ulei de măsline,
se obţine un ulei indicat pentru pielea îmbătrânită, uscată şi rugoasă (în
special genunchi şi coate).
În final, nu-mi rămâne decât să vă spun să mergeţi la munte să
culegeţi soc. Încercaţi chiar să urcaţi cele 7 scări.
Succes!
Succes!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu